Cimbru

Astăzi îți voi vorbi despre unul dintre condimentele cele mai dragi mie și, sunt sigur, și ție: cimbrul. E nelipsit din cămările noastre, din supele și tocănițele românești, din murături și chiar din ceaiurile de iarnă. E o plantă modestă la înfățișare, dar cu o putere aromatică impresionantă – un simbol al bucătăriei simple, dar pline de gust. Poate fi găsit în orice grădină de la țară, dar și în restaurante cu stele Michelin – pentru că e una dintre acele ierburi care dau profunzime și caracter mâncării. Îl iubesc pentru aroma lui ușor picantă, lemnoasă, dar și pentru versatilitatea cu care se strecoară în atâtea feluri de bucate.

Denumire științifică și familia de plante

Cimbrul de cultură (Thymus vulgaris) face parte din familia Lamiaceae, aceeași care include și rozmarinul, menta sau oregano.

Alte denumiri sub care este cunoscut

În limbaj popular, mai este numit și cimbru de grădină, cimbru adevărat sau cimbru de cultură. În engleză este cunoscut drept thyme.

Origine

Cimbrul își are rădăcinile în regiunile calde ale Mării Mediterane, unde crește spontan pe soluri pietroase și însorite. A fost folosit din Antichitate – egiptenii îl foloseau în procesul de mumificare, iar romanii îl adăugau în băi și în vinuri pentru aromă și protecție împotriva bolilor.

Descrierea plantei și a condimentului

Cimbrul este o plantă mică, cu frunze mărunte, verzi-gri și o tulpină subțire, lemnoasă. Aroma sa este intensă, caldă, ușor piperată, cu note de pin, eucalipt și flori uscate. Atunci când este uscat corect, frunzele își păstrează parfumul inconfundabil luni întregi. Florile sale, de culoare roz-liliachie, sunt și ele comestibile și aromate.

Partea folosită

Se folosesc frunzele și vârfurile înflorite, fie proaspete, fie uscate.

Pregătire și depozitare

Cimbrul se recoltează vara, în perioada înfloririi, când concentrația de uleiuri volatile este maximă. Pentru uscare, tulpinile se leagă în buchețele mici și se atârnă într-un loc aerisit și umbrit. După uscare, frunzele se desprind de pe tulpini și se păstrează în borcane închise ermetic, ferite de lumină. Cimbrul uscat își menține aroma chiar și 6–8 luni.

Utilizări culinare

Bucătăria românească

În bucătăria noastră, cimbrul este unul dintre cele mai folosite condimente.

• Ciorbe și supe: dă un gust inconfundabil ciorbelor de fasole, de cartofi, de porc sau de legume.

• Mâncăruri cu carne: se potrivește de minune cu carnea de porc, oaie, vită sau vânat. Este nelipsit din sarmale, cârnați, piftii și tochituri.

• Murături și conserve: aromatizează murăturile de toamnă, în special castraveții și gogonelele.

• Fripturi și mâncăruri la cuptor: adaugă o notă rustică fripturilor de porc, miel sau pui.

• Ceaiuri: ceaiul de cimbru e un remediu tradițional pentru răceli și tuse, cu o aromă plăcută și reconfortantă.

Bucătăria internațională

Bucătăria europeană

În Europa, cimbrul este considerat una dintre ierburile esențiale ale bucătăriei mediteraneene.

• În Franța, intră în celebra combinație Herbes de Provence, folosită pentru carne, legume la cuptor și pește.

• În Italia, acompaniază perfect sosurile de roșii, pastele și rețetele cu dovlecel sau vinete.

• În Spania și Portugalia, este adăugat în tocane, în preparate cu pește sau fructe de mare și în orezurile aromate (arroz de marisco).

• În Grecia, se combină adesea cu oregano și ulei de măsline, pentru marinade și preparate la grătar.

Bucătăria orientală și nord-africană

În Orientul Mijlociu, cimbrul este un ingredient de bază în amestecul de condimente za’atar, alături de sumac și semințe de susan.

• Este folosit pentru a condimenta pâinea plată (manakish), brânzeturile, legumele coapte și preparatele din carne de miel.

• În nordul Africii, apare în unele variante locale de ras el hanout, unde aduce o notă proaspătă ierburilor mai dulci.

Bucătăriile asiatice

Deși nu este o plantă autohtonă acolo, a fost adoptat în unele regiuni.

• În India, se folosește ocazional în amestecuri inspirate din bucătăria europeană, mai ales în marinade pentru carne sau legume.

• În Asia de Sud-Est, apare uneori în fuziuni moderne, mai ales în combinație cu usturoi și ghimbir.

Bucătăriile Americilor

În America de Nord, cimbrul este unul dintre pilonii bucătăriilor Cajun și Creole, unde condimentează preparate cu pui, fructe de mare sau orez.
În America Latină, îl regăsim în unele adobo-uri și în sosuri pentru carne la grătar, fiind iubit mai ales în Brazilia și Argentina.

Asocieri cu alte condimente

Cimbrul formează combinații excelente cu:

• Rozmarin – pentru fripturi și cartofi copți;

• Oregano – pentru sosuri mediteraneene;

• Salvie – în preparate cu carne albă;

• Piper negru, usturoi, foi de dafin – pentru ciorbe și tocănițe;

• Busuioc și măghiran – pentru paste și sosuri de roșii.

Mixuri de condimente în care este întâlnit

• Herbes de Provence (Franța)

• Bouquet Garni (Europa de Vest)

• Za’atar (Orientul Mijlociu)

• Ras el Hanout (Nordul Africii, unele variante)

• Cajun Spice Mix (SUA)

• Adobo Seasoning (America Latină)

Notă finală de savoare

Cimbrul este genul de condiment care îți aduce aminte de mâncarea bună, de duminică, dar care are și finețea necesară pentru a da clasă oricărui preparat modern. E discret, dar dă profunzime; e rustic, dar elegant. În mâncărurile noastre de zi cu zi, cimbrul e ca un prieten vechi – nu are nevoie să fie remarcat, doar să fie acolo, în fundal, aducând armonie și gust bun. Iar dacă îl folosești cu măsură, nu te va trăda niciodată – ba dimpotrivă, îți va ridica fiecare mâncare la rang de poveste.